Lume de copil plina de speranta

sunt chiar nostima cand ma gandesc ce imaginatie inca pierduta si dusa de speranta mai pot avea inca si la ora asta in al aproape al 21-lea ceas din viata..insa nu ma "descalt" de ea si astept sa fie asa cum vreau eu si sa ma bucur de tot ce pot si cum vreau, fara sa-mi pese de stupiditatea din jur si de "sireturile" ce vor a mi da o incalceala sufleteasca si o barierea in ceea ce inseamna " a fi om".
numai inteleg fenomenul prietenie, il vad tot mai departe, probabil e un caz nu tocmai ciudat, stiu k se intampla si la altii dar pe de alta parte stiu k altii sunt si mai norocosi, insa eu nu de asta ma plang. (unii trag de aceasta prietenie altii nu stiu cum sa o dezlege mai repede sa se simta mai bine :) ) Duc si trec prin experiente frumoase, simt, si cresc :) insa lumea e categorisita si prea generalizata...nu te poti apropia si sa cunosti omul nici daca iti doresti. asta e lumea de azi, lumea vrea sa para dificila, interesanta si foarte greu de intrat in universul ei...se cauta originalitate insa nu mi place sa vad cum cineva se chinuie sa fie original si sa adopte comportamente greu de trecut cu vederea.
nu mi plac foarte multe lucruri de ceva timp incoace. daca s ar pastra un"joc" in a te face vizibil si dorit, de fi cunoscut ar fi perfect, insa celelalte jocuri sunt prea dureroase si nu le mai pot gusta; acele cuvinte aruncate chiar daca nu le crezi adevarate la momentul de fata devin prea imprimate in minte si nu le mai poti sterge daca consideri a fi rostite de cineva foarte drag la un moment dat.
numai vreau sa dau inapoi, numai vreau sa fac compromisuri si numai vreau sa fiu slaba de inger ...vreau sa rezist lumii asa cum imi este pusa in fata si sa iau totul asa cum se afiseaza, sa mi dau seama unde se mai poate modela si cat se poate a fi de reusita aceasta modelare, in rest sa pot sa acord careness celor care vor sa o primeasca si invers. las sa fiu privita asa cum sunt, cam asta era starea mea inainte de...see next post:)